EXCLUSIV. Ultimul mare câștigător la LOTO 6/49 se ascunde! Neagă în declarații că a nimerit biletul norocos de 4 milioane de euro, dar fiul său recunoaște tot!

Publicat: 14/11/2022, 22:00

Marele câștigător al biletului de aproape 4 milioane de euro la LOTO 6/49 se ascunde, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate națională de CANCAN. Bărbatul în vârsta de 48 de ani neagă că el ar fi norocosul milionar, dar fiul lui recunoaște tot!

Fostul pădurar care locuiește într-un sat la aproximativ 45 de kilometri de Capitală a ajuns marți, 8 noiembrie, în București pentru a-și revendica marele premiu în valoare de peste 19 milioane de lei (aproape 4 milioane de euro).

Reporterii CANCAN au avut o scurtă conversație cu norocosul câștigător, care a refuzat să comenteze și a negat că ar fi fost la sediul Loteriei pentru a ridica marele premiu.

În schimb, fiul său a intervenit în discuție, lăsând de înțeles că au plecat mult mai puțin bogați decât au venit.

”Tatăl meu e bolnav, are piciorul tăiat, da, are degetul tăiat… Avem datorii, am avut un contabil mincinos, n-a făcut actele cum trebuie. Și avem datorii de 3 miliarde și ceva. Ne e și frică… Cine știe la ce se ajunge”, a spus fiul noului milionar, către reporterii CANCAN.

Imediat după ce a ridicat premiul, marele câștigător a plecat de la sediul Loteriei Române la centrul comercial Sun Plaza, însoțit de familie. La mall, fostul pădurar și-a comandat o ciorbă de burtă, la un restaurant cu specific românesc. Proaspătul milionar a luat masa alături de apropiați, care, la rândul lor, au ales mâncare „tradițională” – șnițel cu cartofi prăjiți.

Îmbrăcat modest, cu haine lejere, bărbatul s-a îndreptat ulterior către McDonald’s, pentru a lua de mâncare și pentru copiii săi și ai vecinilor.

Vecinii din sat spun că e un om normal, muncitor și că nu l-au văzut la cârciumă sau la păcănele. Bărbatul locuiește într-un sat aflat la 45 de kilometri de București, într-o casă modestă, dar bine gospodărită, unde stau mai multe familii.

Ce spune Loteria Română

„În cursul zilei de astăzi, 8 noiembrie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro), obținut la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie. Câștigătorul are 48 de ani și ne-a declarat că joacă constant la Loto 6/49, de peste 10 ani. Întotdeauna a jucat trei variante simple, iar numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare, fără nicio semnificație personală.

Jucătorul a aflat că este marele câștigător în cursul zilei de luni, 7 noiembrie, când a mers într-o agenție loto pentru a verifică biletul. Ne-a declarat că primul gând a fost acela de a-și ajuta familia.
Câștigătorul este cel de-al cincilea jucător care a devenit milionar în acest an. La Loto 6/49 s-au înregistrat trei câștiguri de categoria I, iar la Joker două câștiguri de categoria I. Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea”, se arată în comunicatul Loteriei Române.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×